Fundația Regală Margareta a României

Fundația Regală Margareta a României

Telefonul Vârstnicului

Status: Fundraising

AVEM O DRAGOSTE DE DAT PENTRU CEI CARE NE-AU CONSTRUIT VIITORUL!  

În fiecare zi, răspundem cu suflet vârstnicilor din România, la Telefonul Vârstnicului – prima linie telefonică gratuită dedicată lor. Dincolo de ALO, o voce caldă și înțelegătoare oferă un răspuns și o vorbă bună persoanelor în vârstă, care au nevoie de o informație practică, un sprijin urgent sau, pur și simplu, vor să stea de vorbă cu cineva care îi ascultă. La numărul de telefon 0800 460 001, persoanele vârstnice primesc sfaturi și sunt îndrumate de operatorii specializați în asistență socială ai Fundației Regale Margareta a României pentru a rezolva probleme adresate.  

[ Show more ]

625 RON

Sumă:

22

Galantomi:

5

Donații:

Vrei să fii fundraiser? Contactează Organizația

 

SPECIFICUL TELEFONULUI VÂRSTNICULUI 

Telefonul Vârstnicului este o linie telefonică gratuită și confidențială, care răspunde nevoilor tuturor vârstnicilor din România, fie de informare, consiliere, sprijin practic sau emoțional. La numărul de telefon 0800 460 001, persoanele vârstnice primesc sfaturi și sunt îndrumate către soluții adecvate nevoilor lor. Linia poate fi accesată și de cei care doresc să semnaleze un abuz sau o situație dificilă a unui bătrân. Consilierii sociali răspund cu suflet și oferă informații și îndrumare, persoanele vârstnice pot apela pentru: informații actualizate despre serviciile sociale active în comunități, consiliere psihologică, sprijin practic sau emoțional, alinarea singurătății. Voluntarii special pregătiți ai Fundației alină săptămânal singurătatea vârstnicilor, apelându-i constant și oferindu-le sprijinul moral de care au nevoie.     

DE CE TELEFONUL VÂRSTNICULUI 

Peste 3,7 milioane de persoane din populația totală a României este reprezentată de persoane cu vârsta de peste 65 ani. Pe lângă problemele financiare și cele medicale, persoanele vârstnice întâmpină două mari probleme: singurătatea și accesul limitat la informație. În contextul crizei determinate de pandemie Telefonul Vârstniculuia înregistrat zilnic de cinci ori mai mulți apelanți noi și un număr dublu de interacțiuni, comparativ cu perioada anterioară. De asemenea, a adăgat noi servicii de sprijin pentru persoanelevârstnice: consiliere psihologică șifacilitarea cumpărăturilor livrate la domiciliu.

Fundația Regală Margareta a României este una dintre puținele organizații non-guvernamentale care derulează programe sociale dedicate seniorilor, cu sprijinul voluntarilor, într-o manieră intergenerațională. De-a lungul timpului, Fundația a venit în sprijinul vârstnicilor din România prin programe menite să aducă o creștere în calitatea vieții acestora și să lupte împotriva izolării lor.

Serviciile sociale de sprijin oferite de Telefonul Vârstnicului sunt foarte importante în conetxtul de astăzi. Te invităm să le răspundem cu suflet vârstnicilor din România!

 

Mai multe detalii pe https://www.frmr.ro/telefonul-varstnicului/.